E o vorba ce merge prin popor… Ca in relatii totul trebuie facut la momentul potrivit… Insa povestea reala din pacate e diferita… De obicei e asa: AZI e prea devreme, dar MAINE… prea traziu… Am trecut prin asta si sunt sigur ca majoritatea oamenilor au trecut, daca nu cumva chiar toti…
Care e momentul acela potrivit… Luand drept exemplu o situatie de care se tem majoritatea barbatilor (baietilor), momentul in care trebuie sa ne exprimam prin cuvinte afectiunea fata de o persoana alaturi de care suntem… Daca tipul mai are si ghinionul sa fie putin timid acest lucru poate fi exagerat de dificil. Ii arati prin tot ce poti, tot ce faci ca EA e cea mai importanta pentru tine… Ii arati ca nu mai insemni nimic fara ea…dar ea cu toate ca vede ca te dai peste cap nu vrea sa inteleaga ca chiar inseamna TOTUL pentru tine… Tu faci tot ce poti, de la gesturile cele mai mici, de la faptul ca ii daruiesti o floare, la faptul ca te “topesti” dupa ce o saruti…. Insa ea vrea sa auda acele 2 cuvinte ce au o greutate mai mare decat orice… Sunt foarte putini cei care folosesc acele cuvinte la momentul potrivit si mai ales din motive sincere si simtind acele lucruri… Insa din fericire mai sunt si oameni care nu aruca aceste vorbe in vant… si le zic din suflet…nu vor nimic decat sa auda innapoi: “Si eu te iubesc”… nu doar si eu, in nici un caz o tacere stanjenitoare. Nimeni nu stie care e momentul potrivit sa spui acele cuvinte… si fiecare relatie e ca o amprenta… e unica, numai ca este amprenta lasata de partener pe sufletul celui care ii e alaturi, nu se poate crea un tipar… nu poti sa zici dupa 4 luni 15 zile si 4,32 ore e momentul ideal… Cand zici asta trebuie sa fi sigur ca o simti… si dupa ce ai zis-o ai impresia ca ai fost un prost ca nu i-ai zis mai devreme ….. ca merita sa auda asta… sa simta ca e adevarat si ca traiesti acele sentimente… ca IUBESTI si tot ce vrei e ca si EA sa TE IUBEASCA… sa nu conteze nimic in afara de voi 2 si lumea voastra va fi mult mai fericita… Parerea mea despre momentul potrivit… Oricand… atata timp cat e din suflet, atata timp cat nu este folosit pentru ABSOLUT nici un interes. Majoritatea aruca vorbele in vant, deasta zic ca azi e prea devreme, iar maine prea tarziu… Daca e din suflet nu e nici prea devreme nici prea tarziu! Eu asta cred… Asta sustin…
marți, 19 ianuarie 2010
joi, 3 decembrie 2009
Nu doar femeile viseaza la diamante!
Aceasta poveste este o poveste clasica, o simpla bucata de sticla, ce traieste experienta vietii sale. Înnainte de a fi această lume şi acest fel de a gândii exista o lume in care o bucata simpla de sticlă hoinarea tristă prin vastul spatiu în care traia.
Ajuns in una dintre zile la poarta unei noi lumi lua o decizie, sa intre pentru a vedea ce se intampla, acolo in aglomeratie erau multe bucati de sticla dar si ceva nou, ceva de care aceasta bucata de sticla doar auzise, era un DIAMANT.
Era cel mai frumos lucru vazut pe lume, stralucea si facea tot mediul inconjurator sa vibreze la orice suras sau doar prin prezenta sa, dar totusi parea si acesta trist. Bucata de sticla vazand asta a vrut sa ajute si sa incerce sa inveseleasca diamantul. A reusit acea zi a fost minunata pentru amandoi, lucru ce a dus la o relatie de prietenie si apoi de dragoste intre cei doi. Relatia lor amoroasa a fost una foarte frumoasa, a durat mult si cu toate ca a avut suisuri si coborasuri cei doi erau fericiti. Bucata de sticla nu mai era doar sticla, simtea ca se transforma in altceva, credea ca devine si ea un diamant, lucru ce ar fi facut lucrurile sa intre pe fagasul perfectiunii.
Insa timpul avea altceva de spus, a spus nu… si totul sa terminat. Bucata de sticla a ajuns sa creada ca e mai rau ca niciodata, se uita in jur insa nimeni si nimic din jurul sau nu avea stralucirea acelui diamant. Nimic nu mai era la fel, lucrurile pareau fara rost, fiecare fila din calendar se rupea doar pentru a face loc urmatoarei, minutele treceau din ce in ce mai greu si bucata de sticla devenea din ce in ce mai trista. Atunci sticla si-a spus: ”trebuie sa imi revin”, si plecat sa poarte aceasta lupta cu ea insasi.
Povestea insa aici se schimba, caci in scurt timp sticla si-a dat seama ca nu poate fi la fel fara diamante si a pornit in cautarea diamantului, l-a regasit insa lucrurile pareau aproape imposibil de reparat. Diamantul nu mai credea in cuvintele bietei bucati de sticla care incerca tot ce ii statea in putinta. Intreaga lume devenea din ce in ce mai intunecata, lumea nu mai avea cu sa devina din nou vie si plina de culoare fara diamant. Lumea sa era mai neagra si mai trista ca niciodata, totul parea sa mearga din ce in ce mai prost. In mintea bietei bucati de sticla era doar o intrebare: “De ce am lasat lucrurile sa duca la asta?”… A incercat sa se amageasca…. “asa suntem noi bucatile de sticla, e in firea noastra sa facem asa ceva” dar in scurt timp si-a dat seama ca nu mai era doar sticla, incepuse sa devinsa si ea un diamante, si ca lumea sa nu mai are cum sa fie la fel fara perechea sa, celalalt diamant.
Lupta sa de a regasii si recastiga diamantul mult dorit a continuat si inca continua, deoarece lumea sa nu e inca pierduta si mai exista inca posibilitatea de a stralucii, mai ales vazuta acum de doua diamante ce se iubesc si fac tot ce e in jurul lor sa straluceasca.
Ajuns in una dintre zile la poarta unei noi lumi lua o decizie, sa intre pentru a vedea ce se intampla, acolo in aglomeratie erau multe bucati de sticla dar si ceva nou, ceva de care aceasta bucata de sticla doar auzise, era un DIAMANT.
Era cel mai frumos lucru vazut pe lume, stralucea si facea tot mediul inconjurator sa vibreze la orice suras sau doar prin prezenta sa, dar totusi parea si acesta trist. Bucata de sticla vazand asta a vrut sa ajute si sa incerce sa inveseleasca diamantul. A reusit acea zi a fost minunata pentru amandoi, lucru ce a dus la o relatie de prietenie si apoi de dragoste intre cei doi. Relatia lor amoroasa a fost una foarte frumoasa, a durat mult si cu toate ca a avut suisuri si coborasuri cei doi erau fericiti. Bucata de sticla nu mai era doar sticla, simtea ca se transforma in altceva, credea ca devine si ea un diamant, lucru ce ar fi facut lucrurile sa intre pe fagasul perfectiunii.
Insa timpul avea altceva de spus, a spus nu… si totul sa terminat. Bucata de sticla a ajuns sa creada ca e mai rau ca niciodata, se uita in jur insa nimeni si nimic din jurul sau nu avea stralucirea acelui diamant. Nimic nu mai era la fel, lucrurile pareau fara rost, fiecare fila din calendar se rupea doar pentru a face loc urmatoarei, minutele treceau din ce in ce mai greu si bucata de sticla devenea din ce in ce mai trista. Atunci sticla si-a spus: ”trebuie sa imi revin”, si plecat sa poarte aceasta lupta cu ea insasi.
Povestea insa aici se schimba, caci in scurt timp sticla si-a dat seama ca nu poate fi la fel fara diamante si a pornit in cautarea diamantului, l-a regasit insa lucrurile pareau aproape imposibil de reparat. Diamantul nu mai credea in cuvintele bietei bucati de sticla care incerca tot ce ii statea in putinta. Intreaga lume devenea din ce in ce mai intunecata, lumea nu mai avea cu sa devina din nou vie si plina de culoare fara diamant. Lumea sa era mai neagra si mai trista ca niciodata, totul parea sa mearga din ce in ce mai prost. In mintea bietei bucati de sticla era doar o intrebare: “De ce am lasat lucrurile sa duca la asta?”… A incercat sa se amageasca…. “asa suntem noi bucatile de sticla, e in firea noastra sa facem asa ceva” dar in scurt timp si-a dat seama ca nu mai era doar sticla, incepuse sa devinsa si ea un diamante, si ca lumea sa nu mai are cum sa fie la fel fara perechea sa, celalalt diamant.
Lupta sa de a regasii si recastiga diamantul mult dorit a continuat si inca continua, deoarece lumea sa nu e inca pierduta si mai exista inca posibilitatea de a stralucii, mai ales vazuta acum de doua diamante ce se iubesc si fac tot ce e in jurul lor sa straluceasca.
marți, 6 octombrie 2009
Facultatea = Alta lume?
Ce parere v-au lasat primele zile de facultate? Asta normal in cazul in care ati ajuns la aceasta etapa din viata voastra. Eu unul dupa ce tocmai am trecut de primele cursuri si primul contact cu noii colegi si intr-un fel noua lume in care voi traii urmatorii 3 sau 5 ani( asta in cazul in care voi face masterul la zi) ce sa zic, mi-a lasat o parere doar multumitoare, oamenii nu sunt exact cum ma asteptam, dar totusi totul pare in regula. Poate va intrebati de ce? Buna intrebare, de ce imi place viata de student? Deoarece aici poti fi cine ai vrut sa fi, cum ar zice americanii "a fresh start" o iei de la zero, alegi tu cum vrei sa fi vazut, poate toata viata ai cautat gasca tocilarilor, dar nu ai reusit sa te integrezi, sau poate ai vrut sa fi si tu in gasca ce mai jmechera,acea gasca care contine cei mai jmecheri oameni. Aici poti fi cine ai visat sau mai bn, CINE ESTI TU INSUTI. Aici nu mai iti dicteaza nimeni cine sa fi, nici parinti, nici profesori, nici anturajul, absolut nimeni, aici tu esti doar TU si inveti sa te maturizeri intradevar.Facultatea te face alt om se zice.... faculteatea te schimba in rau se mai zice, parerea mea e ca majoritatea sunt lucruri spuse fara rost, facultatea te face cine trebuie sa fi la acel moment, chit ca drumul pe care il alegi poate fi rau, viata are un fel de a avea grija de toti, tot raul spre bine si tot binele spre si mai bine. Lucrurile au un fel al lor de a face o situatie sa para roz... sau neagra, dar totul e legat de drumul pe care il vei alege in viata, orice rau duce la un bine sau la o intelgere mai profunda a "lacului" numit viata prin care multi trec fara a se uita in stanga sau dreapta. Ganditiva oricum innainte de a face ceva: ASTA VREAU SA FIU EU? Daca da, mult noroc innainte. De acum toti suntem adulti chit ca vrem chit ca nu si trebuie sa ne purtam ca atare. Facultatea ne face oameni si la felul de a gandii, cu toate ca multi se cred maturi deja ca dezvolati fizic sunt pe masura, normal existand exceptiile de rigoare.
In concluzie, cred ca ar trebuii cu totii sa lasam deoparte tot ce ne-a impus mediul inconjurator si sa devenim, in sfarsit, noi insine.
In concluzie, cred ca ar trebuii cu totii sa lasam deoparte tot ce ne-a impus mediul inconjurator si sa devenim, in sfarsit, noi insine.
miercuri, 24 iunie 2009
Oare de ce unii oameni isi lasa viata sa treaca pe langa ei?
De ce oare multi oameni (inclusiv eu) nu tin cont de lucrurile mici? De ce nu vezi oameni intr-adevar fericiti? Eu unu stiu ca incerc sa ma bucur de tot ce exista in jurul meu, de lucrurile mici, de exemplu intr-o zi obijnuita ma bucur de primele raze de soare care ma incalzesc si imi anunta o noua zi, dar ma bucura si o ploaie, poate fi ea si furtuna, deoarece stau pe balcon sau la geam si pur si simplu privesc... e linistitor. Tot ce te inconjoara se invaluie de o liniste deplina... Chiar daca iti incurca toate planurile pentru ziua aceea deschide totusi o posibiltate pentru ceva ce n-ai mai facut de mult, de exemplu sa chemi niste prieteni la tine la o cafea sau pur si simpu la o "barfa". Vremea nu poate fi considerata rea...decat daca nu ai o imaginatie destul de buna Ati incercat vreodata sa va plimbati ( mentinez ca de placere) printr-o ploaie calda de vara? Parerea mea e ca nu te uda doar... ci te si spala...dar nu in sensul propriu... ci te spala de ganduri rele...de orice urma de nervi, suparare, oboseala... De asemenea chiar si o plimbare cu masina sa auzi fiecare picatura cum isi termina lunga calatorie pe plafonul sau geamul masinii tale... e foarte linistitor, sa te vezi in siguranta cand ai impresia ca in jurul tau natura si-a propus sa arate ca e nemultumita. Revenind la ideea inaitiala, multi oamneni nu vad modul prin care ar putea fi mai fericiti... cateva vorbe calduroase sau sa ajuti pe cineva iti dau o stare care valorificata este foarte importanta... Te tine in picioare o intreaga zi, care totusi poate nu decurge exact cu vrei... Consider ca orice moment trebuie pretuit deoarece nu se repeta, situatiile pot fi similare, dar fiecare moment e unic... Fiecare experienta are o valoare pozitiva, inclusiv cele rele, deoarece acestea creaza tarie de caracter, creaza un fel de a gandii ce te poate ajuta in multe situatii si de totusi sunt multe de invatat de la viata, trebuie sa valorifici tot ceea ce traiesti si chiar si ce traiesc altii. Eu unu, si persoanele apropiate mie incercam sa savuram viata pentru orice ar fi ea... o Senzatie, o frica de viitor, o fericire, o clipa grea... Si din fercire reusim. NU ar trebui sa fi izolat, o viata sociala bogata, duce la o experienta bogata, o maturizare facuta la timpul ei, pregatirea ta pentru viata. Viata trebuie redusa la modul cat mai simplu si traita ca atare....
miercuri, 8 aprilie 2009
Schimbari radicale!!!
Sezonul rece tocmai s-a incheiat cu devarat si la noi, Sinaia fiind un oras mai “racoros” de felul sau. Insa cu toate ca inca se schiaza in Valea Dorului, si conditiile sunt destul de bune, se vede ca a venit caldura in orasul propriu-zis. Calura duce automat la o schimbare de garderoba, detinatorii de motociclete si decapotabile apar subit si roiesc peste tot cu clasicul zumzet al motorului unui vechicul sport… si automat un zambet imens pe fata…Toate aceste schimbari te afecteaza si pe tine chiar daca nu te incadrezi in catergoriile de mai sus, fiindca vazand atatia oameni diferiti ca stil si menatlitate, ajungi sa ai o parere despre acel gen, ajungi fie sa ii simpatizezi si sa vrei sa fi ca ei… fie sa ai un mic sentiment de repulsie… putini sunt cei ce raman la fel primavera…. Ceea ce se intampla este asa zisa “astenie de primavar”. Si asa incepi sa te schimbi… Aspectul vestimentar automat se schimba ca nu prea sunt oameni care ar accepta haine groase in orice sezon… Venirea caldurii si inceputul verii dau tuturor o doza de nebunie… fie ca vrei doar sa stai intr-un loc la soare…cand toata lumea isi vede de drumul lor… fie ca incepi sa iti faci planurile unei veri de vis si nu esti multumit de acestea… Aceasta nebunie se manifesteaza in multe feluri… In cazult celor de clasa a 12-a venirea caldurii da sentimente contradictorii… Tu ca tanar vrei sa te distrezi… a venit caldura… vreme de stat la terase… de gratare…, dar trebuie in acelasi timp sa te pregatesti si bacul… si devi stresat… ca nu sunt lucrurile cum vrei tu…. Oricum ca idée in sine toti am asteptat vara… si acum ca a venit trebuie sa “profitam” de bucuria si linistea care ne-o aduc….
joi, 5 martie 2009
Fericirea, Cum sa fi fericit...
Fericirea...Ce este ea? in primul rand ceva ce multi probabil nu stiu... Fericirea nu este o stare de spirit... ci doar un ideal la care luptam sa ajungem. Voi cand credeti ca sunteti fericiti? Unii ar zice ca sunt fericiti cand sunt sanatosi, sau cand au o situatie financiara buna... sau poate chiar cand au o persoana iubita alaturi...
Pentru mine fericirea e din lucruri mici... dintr-o vorba frumoasa, dintr-o experienta placuta... Sunt fericit cand aduc pe fata cuiva un zambet...
Constitutia unei tari iti da dreptul la fericire, dar exista declaratia lui Ben Franklin spune ca: "Constitutia doar da oamenilor dreptul la fericire. Trebuie insa sa o gasesti singur." totusi e asa usor sa gasim fericirea? Cum putem fi fericiti cand apar atatea probleme.... devenim fericti adunand picatri, clipe de fericire... toate momentele bune... care ne fac intr-un fel fericiti... fericirea suprema nu exista.... dar putem crede in ea...Un ideal in plus chiar ne ajuta, ne face mult mai zambitori, ne da impulsul sa mergem mai departe, sa luptam pentu noi, pentru bine... si in final vom primii fericire. Pentru fericire trebuie sa lupti, sa nu te lasi batut, sa-ti traiesti viata, sa incerci sa nu traiesti cu regrete, sa incerci sa fi vesel, si sa ii ajuti pe cei din jurul tau sa fie fericiti, aceia prin ferirea lor te vor face si pe tine sa ai un zambet pe fata, sa fi fericit. Un lucru bun pentru noi, oamenii, toti cei ce cautam fericirea sub diferite forme este ca si doar o amintire sau o poza pot aduce o doza buna de fericire, eu unul mi-am facut un hobyy din am-mi colectiona vechiile poze sau clipuri, si in zilele in care am impresia ca soarele nu straluceste pe strada mea ma uit in arhive... si zambesc...Eu unu ma bucur de lucrurile mici, si incet incet incerc sa imi aduc in viata FERICIREA. Eu voi continua sa ma bucur de orice vorba, clipa orice m-ar putea face mai fericit... Voi?
luni, 23 februarie 2009
De ce exista rau, ghinion, tristete, lucruri pe care nu le poti schimba orice ai face?
Acum incerc sa imi explic singur si voua de ce se intampla si astfel de lucruri, eu fiind adeptul zicalei: "Orice sut in fund e un pas innainte".
De ce exista persoane rele in jurul tau... un lucru simplu... e in natura omului sa greseasca... si aceste greseli minore pentru uni pot deveni chiar drame pentru altii, care nu vor gandii lucrurile drept accidentale ci vor crede ca le-ai facut un rau voit... Oricum aceste lucruri te pregeatesc pentru etape mai grele ale vietii, pentu momente cand nu mai ai in jur pe nimeni, si trebuie sa contezi doar pe tine.
Totusi eu consider acest rau diferit de ghinion... Ghinionul poate venii sub diferite forme... Poti avea ghinion prin a pierde un joc, dar aceasta ar aduce doar dezamagire...si una superficiala de scurta durata. Totusi mai exista ghinionul care se mainfesta printr-o "pasa proasta", zile intregi in care ai impresia ca totul se naruie in jurul tau... Parca parintii nu te mai inteleg... ai probleme financiare... te-ai certat si cu iubitul/iubita...deja in aceste momente poti sa incepi sa "pici" intr-un gol ce a ramas in sufletul tau... cand ar fi destul de usor sa te ridici si sa vezi realitatea cum e... Probleme exista peste tot dar cu putin optimism si putin tarie de caracter sau o persoana care sa te sprijine te-ai ridica ... si relativ usor.
Totusi aceasta poate avea totusi si o etapa mai grea... in cazul in care nu ai putut sa iti revii... atunci ajungi trist... si lumea ta chiar se naruie... ajungi sa zambesti ...dar in spatele zambetului sa fie o provire mohorata... gata sa izbucneasca in ura, nervi sau deprimare... In aceste momente incepi sa iti dai seama de cine sunt cei din jurul tau... vei fi dezamagit de marea majoritate...ca te-au "parasit la greu" dar totusi vei incepe sa zambesti ca ai gastit cativa oameni adevarati in jurul tau... si simplu gand te va face sa iti revi... si impreuna cu cei care te sustin vei reusii sa faci ceva... si anume sa iti revii.. sa fi din nou tu. Acel Tu care stie sa rada ...sa zambeasca, sa se bucure de o raza de soare iarna sau de prima floare de primavare... cineva care apreciaza viata pe care o duce ... si devine o persoana fericita...
Totusi ideea era sa explic de ce chiar cred ca rau e defapt bine... tristetea duce la fericire... iar un gand rau poate duce la ceva bun... toate acestea le cred deoarece o drama traita acum iti este data pentru a te pergati pentru viata... sa te faca sa nu renunti la prima palma data de viata ... viata care de multe ori nu e corecta... Asa invata omul sa se adapteze la tot ce e rau pe lumea asta... e usor sa zici cuiva sa invete din greselile altora... dar mai tot timpu situatiile par identice dar defapt sunt foarte diferite... si acea intamplare prin care a trecut alta persoana e irelevanta pentru tine... trebuie sa pici si sa te ridici...sa mergi innainte... si cand vei mai ajunge in perioade proaste ...vei sti... asa e viata... am picat dar ma voi ridica... nimic nu e un capat de lume... si o boala...ar trebuii sa fie un motiv sa traiesti viata mai intens... orice problema se rezolva si asta e un adevar.... Nu zice nimeni ca este simplu dar daca sti ce cine sa alegi din jurul tau si chiar vrei asta vei reusii... si asta nu e valabil doar la a-ti revenii dintr-o prblema ci la tot... tot ce inseamana pe mine, pentru tine, pentru noi toti... VIATA...
De ce exista persoane rele in jurul tau... un lucru simplu... e in natura omului sa greseasca... si aceste greseli minore pentru uni pot deveni chiar drame pentru altii, care nu vor gandii lucrurile drept accidentale ci vor crede ca le-ai facut un rau voit... Oricum aceste lucruri te pregeatesc pentru etape mai grele ale vietii, pentu momente cand nu mai ai in jur pe nimeni, si trebuie sa contezi doar pe tine.
Totusi eu consider acest rau diferit de ghinion... Ghinionul poate venii sub diferite forme... Poti avea ghinion prin a pierde un joc, dar aceasta ar aduce doar dezamagire...si una superficiala de scurta durata. Totusi mai exista ghinionul care se mainfesta printr-o "pasa proasta", zile intregi in care ai impresia ca totul se naruie in jurul tau... Parca parintii nu te mai inteleg... ai probleme financiare... te-ai certat si cu iubitul/iubita...deja in aceste momente poti sa incepi sa "pici" intr-un gol ce a ramas in sufletul tau... cand ar fi destul de usor sa te ridici si sa vezi realitatea cum e... Probleme exista peste tot dar cu putin optimism si putin tarie de caracter sau o persoana care sa te sprijine te-ai ridica ... si relativ usor.
Totusi aceasta poate avea totusi si o etapa mai grea... in cazul in care nu ai putut sa iti revii... atunci ajungi trist... si lumea ta chiar se naruie... ajungi sa zambesti ...dar in spatele zambetului sa fie o provire mohorata... gata sa izbucneasca in ura, nervi sau deprimare... In aceste momente incepi sa iti dai seama de cine sunt cei din jurul tau... vei fi dezamagit de marea majoritate...ca te-au "parasit la greu" dar totusi vei incepe sa zambesti ca ai gastit cativa oameni adevarati in jurul tau... si simplu gand te va face sa iti revi... si impreuna cu cei care te sustin vei reusii sa faci ceva... si anume sa iti revii.. sa fi din nou tu. Acel Tu care stie sa rada ...sa zambeasca, sa se bucure de o raza de soare iarna sau de prima floare de primavare... cineva care apreciaza viata pe care o duce ... si devine o persoana fericita...
Totusi ideea era sa explic de ce chiar cred ca rau e defapt bine... tristetea duce la fericire... iar un gand rau poate duce la ceva bun... toate acestea le cred deoarece o drama traita acum iti este data pentru a te pergati pentru viata... sa te faca sa nu renunti la prima palma data de viata ... viata care de multe ori nu e corecta... Asa invata omul sa se adapteze la tot ce e rau pe lumea asta... e usor sa zici cuiva sa invete din greselile altora... dar mai tot timpu situatiile par identice dar defapt sunt foarte diferite... si acea intamplare prin care a trecut alta persoana e irelevanta pentru tine... trebuie sa pici si sa te ridici...sa mergi innainte... si cand vei mai ajunge in perioade proaste ...vei sti... asa e viata... am picat dar ma voi ridica... nimic nu e un capat de lume... si o boala...ar trebuii sa fie un motiv sa traiesti viata mai intens... orice problema se rezolva si asta e un adevar.... Nu zice nimeni ca este simplu dar daca sti ce cine sa alegi din jurul tau si chiar vrei asta vei reusii... si asta nu e valabil doar la a-ti revenii dintr-o prblema ci la tot... tot ce inseamana pe mine, pentru tine, pentru noi toti... VIATA...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
